La aproape trei săptămâni de la acel moment, fiul său, Răzvan Lucescu, a povestit public cum a decurs ultimul lor contact.
Relatarea lui Răzvan este marcată de luciditate și delicatețe: spune că ultimele cuvinte schimbate după episodul critic au fost scurte, printr-o convorbire video, când Matei, fiul său, i-a apropiat telefonul de tatăl aflat în suferință. Înainte de asta, cu o seară mai devreme, discuția fusese mai lungă, iar optimismul lui Mircea părea intact, deși pericolul era aproape.
Ultima conversație, înainte de infarct
Potrivit lui Răzvan, ultimul dialog consistent a avut loc joi seara, cu numai câteva ore înainte ca a doua zi să se producă infarctul. După momentul critic, legătura directă s-a rezumat la câteva secunde prin WhatsApp, suficiente doar pentru un salut. În acea ultimă discuție mai amplă, tatăl îi împărtășise convingerea că urmează să meargă acasă și să reia încet plimbările, cu gândul la următoarea finală pe care voia s-o vadă de pe stadion.
„Joi seara (n.r. a vorbit ultima data cu tatăl său). Vineri a avut infarctul, joi seara am fost pe video, pe WhatsApp. Vineri, după infarct, două, trei secunde, mi-a pus Matei, fiul meu, telefonul cu el, pe WhatsApp. Era foarte obosit, ne-am salutat. Joi seara am vorbit puțin mai mult. Mi-a zis că urmează să plece a doua zi acasă: «Voi fi bine, merg acasă. O să încep să ies la plimbare, voi veni la finală””
Aceste cuvinte surprind felul în care Mircea Lucescu și-a trăit întreaga carieră: cu energie, încredere și o dorință constantă de a reveni pe marginea terenului. Tonul său calm, laolaltă cu promisiunea de a fi prezent la o nouă finală, a făcut ca gravitatea situației să rămână, pentru moment, în plan secund.
Răzvan Lucescu: „Nu a acceptat niciodată că era bolnav”
Fiul antrenorului spune că între ei a existat mereu un respect ferm pentru alegerile profesionale. Nu a încercat să-l convingă pe tatăl său să renunțe la antrenorat, nici atunci când starea de sănătate ridica semne de întrebare. Convins că fotbalul este viața lui, Mircea ar fi respins ideea că e bolnav și îi transmitea mereu că se simte bine.
„Nu am încercat (n.r. să renunțe la antrenorat). Nu era nimic de încercat. Era viața lui, cum și eu o am pe a mea. Nu a încercat niciodată să mă convingă, mereu am știut să ne respectăm dorințele. Când pierdea un meci, nu avea nici cea mai mică dorință să stea de vorbă cu cineva. La fel și eu, mă izolam foarte tare. Eram cu gândurile mele, nici măcar cu el. Înțelegea foarte bine asta, așa am fost amândoi. L-am înțeles perfect. Asta își dorea, am înțeles că nu puteam să îi schimb ideea.
Privind în urmă, Răzvan mărturisește că regretul cel mai apăsător este acela că nu a fost fizic lângă tatăl său în ultimele clipe, deși înțelege că și Mircea i-ar fi cerut să-și vadă de treabă. Nu își reproșează o decizie anume, dar recunoaște că l-au liniștit mesajele ferme ale părintelui: „Nu am nimic, nu asculta pe nimeni, mă simt bine”.
„Să fiu sincer, nu cred că a acceptat vreodată cu adevărat că era bolnav. Indiferent de situațiile prin care a trecut în ultima parte, situații venite pe fond de mare stres. Nu cred că a acceptat. Știind că nu e ok, vorbind cu el, mă liniștea. Îmi spunea: «Nu am nimic, nu asculta pe nimeni, eu mă simt bine». Asta m-a și păcălit. De asta nu am mai venit la București, nu l-am mai văzut. Doar la telefon.
„Îmi pare rău, mă gândesc că am fi putut, măcar în ultimul moment, să fim lângă el. Să mai fi discutat cu el, să fi vorbit. Dar, nu pot spune că îmi reproșez. Știu foarte bine că și el a considerat ca e bine ca eu să stau aici, să îmi văd de treaba mea”, completează Răzvan.
Ecoul dispariției lui Mircea Lucescu se simte încă în fotbalul european, numele său fiind rostit pe stadioane și în vestiare. Omagiile continuă, iar poveștile despre felul în care a influențat generații de jucători și antrenori circulă din vest spre est, la fel ca drumurile pe care le-a parcurs de-a lungul unei cariere ieșite din tipare.
Pe 7 aprilie 2026, la 80 de ani, „Il Luce” s-a oprit din alergarea sa prin fotbal, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat și amintirea unor ultime cuvinte ce vor rămâne vii pentru familia sa și pentru cei care l-au iubit din tribune.
