Nicușor Dan vrea să înceapă toamna cu o decizie politică importantă: alegerea premierului!
Președintele a anunțat joi, 3 septembrie, că în curând va face public numele viitorului candidat pentru funcția de prim-ministru. El spune că nu a ieșit până acum la rampă cu un nume pentru că a fost vacanța parlamentară, însă acum e momentul ca situația să prindă contur și să avem, din nou, un guvern legitim.
Urmează o nouă rundă de consultări
„Evident că societatea așteaptă să avem un guvern. Au existat discuții, în toată această perioadă. Nu am acționat prea mult, pentru că mulți parlamentari erau în vacanță și, după cum știți, trebuie un vot fizic, dar e momentul să tranșăm problema… În zilele următoare”, a spus Nicușor Dan când a fost întrebat când va nominaliza oficial candidatul pentru funcția de prim-ministru.
Conform Antena 3, la Cotroceni ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri spre sfârșitul acestei săptămâni și abia apoi, dacă se ajunge la un numitor comun, Nicușor Dan ar putea nominaliza public un nume pentru a-i lua locul lui Bolojan.
Momentan, pe lista scurtă sunt în continuare Grindeanu, Nazare și Tomac, însă aceeași sursă menționată anterior spune că în acest punct, președintele și-ar dori să numească în funcția de premier un nume independent. Însă, până acum nici data nu a fost stabilită de președinte și nici numele viitorului posibil premier nu a fost ales, fiind luată în calcul inclusiv varianta în care Nicușor va numi pe cineva, iar apoi va lăsa partidele să strângă voturile necesare în Parlament, 233 la număr, pentru învestirea guvernului.
